În Europa Centrală, ea este celebrată în moduri diferite, cel mai adesea printr-o procesiune cu cântece şi o masă festivă înaintea perioadei de post ce precede Crăciunul.
În Occident, momentul este marcat de copiii care pornesc în alai cu lampioane în mâini, un obicei care, de ani buni, s-a încetăţenit şi la noi.
Legenda Sf.Martin
Se ştie că legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale orală, aşa încât ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu. Astfel într-una dintre ele Martin von Tours ( 316-397) ar fi fost fiul unui tribun roman, într-o altă legendă se spune că în timpul romanilor, copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la rândul lor în armată, urmând meseria părinţilor, cazul lui Martin von Tours. Deşi s-a opus din răsputeri deoarece nu accepta violenţa, totuşi el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Cu toată viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii pentru a fi gata oricând să ucidă, Martin nu s-a schimbat, a rămas la fel de bun, tolerant, omenos, fiind gata oricând să sară în ajutorul semenilor săi, să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi – toate acestea dintr-o soldă care în mod normal de abia ajungea unui singur om.
Într-o toamnă târzie şi rece, Martin a întâlnit un bătrân atât de sărac încât hainele îi erau numai zdrenţe pe el. Era frig, un vânt îngheţat sufla deslănţuit ridicând în trombe frunzele uscate, iar bietul bătrân, aciuit lângă zidul unei case, aşa ca un câine de pripas, stătea ghemuit pe jos, în aşteptarea îngheţului morţii.
Văzându-l, Martin n-a mai stat pe gânduri şi deoarece nu avea cum să-l ajute altfel, şi-a scos mantia ostăşească de pe umeri şi cu paloşul a despicat-o în două, oferind bătrânului jumătate din ea.
În aceeaşi noapte, Martin l-a visat pe Iisus îmbrăcat în jumătatea de mantie pe care o dăduse omului sărac. Acesta i-a spus: „Martin, ceea ce dai aproapelui tău aflat la necaz, îmi dai mie, şi binele care îl faci pentru altul, mi-l faci mie.”( Matei 25-43)
Ce s-a mai întâmplat apoi? Martin s-a botezat devenind creştin, iar viaţa sa a fost un exemplu de dăruire şi bunătate. La vârsta senectuţii a fost propus să fie episcop, dar Martin modest, nu dorea astfel de titluri şi funcţii, aşa că, pentru a nu fi găsit s-a ascuns într-un grajd unde iernau gâştele. Exact ca la Roma, gâştele au făcut o asemena gălăgie încât cei care-l căutau au venit la sigur şi l-au găsit, astfel Martin nu a mai putut refuza înalta distincţie şi a fost făcut episcop. Aceasta întâmplare ar explica simplist motivul ritualului „culinar” de pe 11 noiembrie.
Numele Martin se crede că este de origine latină – Martinus - derivat fiind de la Marte – zeul războiului la romani. El mai are semnificaţia de „Luptătorul, Războinicul, Cel care aparţine lui Marte. Începând cu episcopul Martin von Tours care a fost beatificat ca sfânt şi numele este creştin
